Index 00178/03. Publicat la 4 septembrie 2015.
Agenţi favorizatori ai plagiatului // Plagiarism enhancer agents ►R

Ministrul Educaţiei Naţionale..
Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor.
Preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţămāntul Superior.
Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.
Preşedintelui Academiei Naţionale de Informaţii (ANI) „Mihai Viteazu” .


Index 00178/03. Garanţi de integritate // Integrity guarantors ►R

Prof.univ.George Cristian Maior : d.h.c. (doctor honoris causa) ai Academiei Naţională de Informaţii (ANI) „Mihai Viteazu”.


Notă ►R

In calitatea sa de reprezentant al societăţii civile, Asociaţia pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) se consideră obligată şi în drept să informeze, în mod nelimitat, orice organizaţie publică sau privată, din ţară sau străinătate, că în România acest plagiat este indexat şi apoi să o invite pe aceasta, ca prin persoanele autorizate sau în calitate de mediator social, să acţioneze pentru scoaterea lui în afara circuitului de valori adevărate ale umanităţii.