Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bucureşti

Pagina web.

Instituţia este prejudiciată de acţiunile de plagiat care dovedesc încălcări grave ale integrităţii academice din partea unor angajaţi sau colaboratori accidentali. Acţiunea firească a instituţiei este să se dezică de aceste fapte şi de persoanele care le-au făptuit prin intermediul unor documente instituţionale simetrice publicate inclusiv în pagina electronică a instituţiei. Indexul Operelor Plagiate va primi în orice moment aceste documente de dezicere şi le va publica alături de documentele incriminante ale plagiatelor. Poziţiile asociate autorilor se referă la cea mai înaltă distincţie la care autorii plagiatelor dovedite au ajuns în relaţie cu instituţia prejudiciată.
Nr/No
Opera neautentică / NON-authentic work
Opera autentică /Authentic work
Index
2.
00400/03.
FREY1, Carola. Towards the Asian Century (I). Monitor Strategic. 2017, 52(4). pp.132 - 147. ISSN ISSN 1582-3156 .

Sursa suspiciunii / Source of suspicion: 13 decembrie 2017 / www.nu-plagiatului.org.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bucureşti; Universitatea Naţională de Apărare "Carol I";
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.

Poziţii: 1Doctorand.
LEVESQUE, Greg. China Market Intelligence. China’s Growing Investments in Africa. The US-Chins Business Council (online). 2012. Available at: www.uschina.org/cmi/chinas-growing-investment-africa-june-27-2012. Last visit: 15 December 2017.
30.12.2017 
00399/03.
FREY1, Carola. Towards the Asian Century (I). Monitor Strategic. 2017, 52(4). pp.132 - 147. ISSN ISSN 1582-3156.

Sursa suspiciunii / Source of suspicion: 13 decembrie 2017 / www.nu-plagiatului.org.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bucureşti; Universitatea Naţională de Apărare "Carol I";
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.

Poziţii: 1Doctorand.
WEITZ, Richard. China and African Pacekeeping. SLDInfo (Second line of defense)(online). 7 March 2013. Available at: www.sldinfo.com/china-and-african-peacekeeping/. Last visit: 15 December 2017.
30.12.2017 
1.
00398/03.
FREY1, Carola. The parallelism between the theory of war and the theory of painting based on Clausewitz assumptions. Proceedings the 10th International Scientific Conference “Strategies XXI”. Strategic changes in security and international relations. Unfolded under the aegis of 125 years from NDU “Carol I” foundation and 10 years from Romania’s accession to NATO. Vol.2. April 10 - 11, 2014. Bucharest: National Defense University „Carol I”. pp.44-47. ISSN 2285-8415; ISSN-L 2285-8318.

Sursa suspiciunii / Source of suspicion: 13 decembrie 2017 / www.nu-plagiatului.org.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bucureşti; Universitatea Naţională de Apărare "Carol I";
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.

Poziţii: 1Doctorand.
SENG, Goh Teck. Clausewitz and His Impact on Strategy. Journal of the Singapore Armed Forces, Vol.25 No.1 (Jan - Mar 1999). Original URL: www.mindef.gov.sg/safti/pointer/back/journals/1999/Vol25_1/6.htm.
30.12.2017 
© 2016 GRAUR - Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, Cluj-Napoca, România