Universitatea “ Stefan cel Mare” Suceava

Pagina web.

Instituţia este prejudiciată de acţiunile de plagiat care dovedesc încălcări grave ale integrităţii academice din partea unor angajaţi sau colaboratori accidentali. Acţiunea firească a instituţiei este să se dezică de aceste fapte şi de persoanele care le-au făptuit prin intermediul unor documente instituţionale simetrice publicate inclusiv în pagina electronică a instituţiei. Indexul Operelor Plagiate va primi în orice moment aceste documente de dezicere şi le va publica alături de documentele incriminante ale plagiatelor. Poziţiile asociate autorilor se referă la cea mai înaltă distincţie la care autorii plagiatelor dovedite au ajuns în relaţie cu instituţia prejudiciată.
Nr/CZU
No/UDC
Opera neautentică / NON-authentic work
Opera autentică /Authentic work
Index
6.
00479.
BALAN1 Emanuel. Epidemiile pe teritoriul României în secolul al XX-lea, în "Analele Liceului Vasile Conta" Târgu-Neamţ, seria Istorie, volumul IV, nr.1, iunie 2022, Iaşi: Editura PIM. 2022, pp. 93-109.


Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
Poziţii: 1Doctorand, Şcoala Doctorala de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava; Liceul "Vasile Conta" Târgu-Neamţ.
NEGUSTOR Gheorghe, Atitudini şi manifestări din timpul maladiilor 1914-1918, în "Caiete de Antropologie Istorică", anul IX, nr.2 (17), iulie-decembrie 2010, Cluj-Napoca: Editura Accent. 2010, pp. 79-93.
12.03.2024 
5.
00422
GUTT1, Sonia şi GUTT2, Gheorghe. Aditivi utilizaţi în produsele alimentare. Indrumar de laborator.. Suceava: Editura Universității din Suceava. 2006. ISBN: (10) 973-666-166-0.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Universitatea “ Stefan cel Mare” Suceava; Ministerul Cercetării şi Inovării; Societatea Română de Chimie;
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.

Poziţii: 1Decan, Prof.univ., membru al Societatii Române de Chimie. 2 Prof.univ., membru al Consiliului Național pentru Transfer Tehnologic și Inovare al Ministerului Cercetării şi Inovării; .
GHIMICESCU, George. Chimia și analiza alimentelor, băuturilor și condimentelor. Iaşi: Junimea. 1977.
13.05.2018 
4.
00420
CIUFUDEAN, Călin, GRAUR, Adrian, FILOTE, Constantin and TURCU, Cornel. A New Formalism for Failure Diagnosis: Ant Colony Decision Petri Nets. JSW. 2(1). 2007. pp.39-46.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Universitatea Stefan cel Mare Suceava;
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
CIUFUDEAN, Călin; GRAUR, Adrian; FILOTE, Constantin, TURCU,Cornel and POPA, Valentin. Diagnosis of complex systems using ant colony decision Petri nets. Availability, Reliability and Security, ARES 2006. The First International Conference on. IEEE, 2006. pp.8-15.
06.02.2018 
3.
00419
TURCU Cristina, CERLINCA Marius, PRODAN Remus, CERLINCA Tudor, TURCU Cornel, GÎZA Felicia and POPA Valentin. Enhancing enterprise performance with RFID technology. Proceedings of the 12th WSEAS international conference on Computers. 2008 Jul 23. pp. 23-25.

Sursa suspiciunii: Emilia Sercan / 31 ianuarie 2018 / www.pressone.ro.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Universitatea Stefan cel Mare Suceava; Guvernul României; Ministerul Educaţiei Naţionale Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
TURCU Cristina, CERLINCA Marius, CERLINCA Tudor, PRODAN Remus, TURCU Cornel, GÎZA Felicia and POPA Valentin. An Integrated RFID-Based B2B System for Supply Chain Logistics and Warehousing. International Journal of Computers and Communications. 2007. 1(3). pp.90-98.
06.02.2018 
2.
00418
COCA, Eugen; POPA and Valentin. Third Generation Active RFID from the Locating Applications Perspective. In: Prof. Cornel Turcu (Ed.). Current Trends and Challenges in RFID. InTech, 2011. ISBN: 978-953-307-356-9. Available from: www.intechopen.com/books/current-trends-and-challengesin-rfid. p.455- p.476.

Sursa suspiciunii: Emilia Sercan / 31 ianuarie 2018 / www.pressone.ro.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Universitatea Stefan cel Mare Suceava; Guvernul României; Ministerul Educaţiei Naţionale Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
COCA, Eugen; POPA, Valentin and BUTA, Georgiana. An indoor location system performance evaluation and electromagnetic measurements. Design and Technology in Electronic Packaging (SIITME), 2010 IEEE 16th International Symposium for. IEEE, 2010. 23-26 Sep 2010, Piteşti, Romania p. 69-72.
06.02.2018 
1.
00417
POPA Valentin, COCA Eugen and DIMIAN Mihai. Applications of RFID Systems - Localization and Speed Measurement. Radio Frequency Identification Fundamentals and Applications Bringing Research to Practice. InTech, 2010. pp. 113-130. ISBN 978-953-7619-73-2..

Sursa suspiciunii: Emilia Sercan / 31 ianuarie 2018 / www.pressone.ro.

Instituţii prejudiciate / Prejudiced institutions: Universitatea Stefan cel Mare Suceava; Guvernul României; Ministerul Educaţiei Naţionale; Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare;
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
Stare/State: Lucrare NERETRACTATĂ/ NOT-RETRACTED work.
COCA Eugen and POPA Valentin. Experimental results and EMC considerations on RFID location systems. RFID Eurasia. 2007 1st Annual. IEEE, 2007. p. 1-5..
06.02.2018 
© 2016 GRAUR - Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, Cluj-Napoca, România